Hackerii ruși au spart sistemul de securitate al Casei Albe: Ce au reușit să fure

de: Bogdan Cristea
08 04. 2015

Unul dintre cele mai sofisticate atacuri cibernetice la adresa Casei Albe a avut loc recent, hackerii ruși reușind să fure informații secrete.

Hackerii ruși au reușit să treacă de complexul sistem de securitatea online al Casei Albe, obținând informații care nu sunt accesibile publicului larg. După cum scriu și cei de la The Next Web, hackerii au reușit ”performanța” de a fura programul președintelui Obama, grație unuia dintre cele mai sofisticate și mai bine organizate atacuri din istoria Casei Albe.

Din câte se pare, informațiile care s-au scurs, deși nefiind publice, nu erau strict secrete, astfel că hackerii ruși nu au reușit să dea decât o lovitură de imagine. La fel ca orice alt atac important de acest fel, totul a început de la un singur angajat care a deschis un email. Deși mulți nu ar fi crezut că este posibil, sistemul de securitate a fost depășit printr-o simplă procedură de phishing.

Angajatul respectiv a primit un email care făcea referire la anumite aspecte administrative și, fără a observa ceva în neregulă, acesta a accesat linkul conținut de acesta. Astfel, hackerii au putu instala malware pe computer și au primit acces la rețeaua care se întinde pe toată suprafața Statelor Unite și din care fac parte mii de calculatoare diferite. Conform declarațiilor lui Ben Rhodes, consilier prezidențial pe teme de securitate, un sistem secundar este folosit pentru informațiile strict secrete, acesta nefiind compromis. Mai jos puteți viziona un material care prezintă pe scurt atacul.